ARDEREA RESTURILOR VEGETALE – PREJUDICIU MAJOR PENTRU MEDIU
În atenția autorităților publice locale.
ARDEREA RESTURILOR VEGETALE – PREJUDICIU MAJOR PENTRU MEDIU
În ultimii ani sute de hectare de terenuri au fost înghițite de flăcări, iar în unele cazuri pradă focului au căzut vietăți, arbori, aducând un prejudiciu colosal mediului înconjurător și pierderi economice proprietarilor de terenuri. Este greșită părerea unor agricultori, care consideră că procedeul de ardere a resturilor vegetale ar ușura efectuarea aratului. Savanții ecologiști au demonstrat argumentat faptul că în urma incendiilor cel mai mult suferă stratul de sol fertil in care arde substanța organică, se distruge microflora și insectele folositoare, iar pentru restabilire este necesară o perioadă foarte îndelungată.
Un pericol destul de mare prezintă incendierea resturilor vegetale în apropierea pădurilor, spațiilor locative, în preajma stațiilor de alimentare cu carburanți, conductelor de gaz care s-ar solda cu o catastrofă ecologică.
În scopul neadmiterii arderii miriștii, paielor, ierbii uscate din fâșiile forestiere de protecție și a altor resturi vegetale Inspectoratul pentru Protecția Mediului a emis o dispoziție prin care agenții economici, care practică creșterea și colectarea cerealelor au fost preîntâmpinați și informați despre pericolul care poate fi cauzat mediului în rezultatul arderii acestor resturi vegetale.
Pe toate cazurile care vor fi depistate inspectorii de mediu vor întocmi procese-verbale de contravenție administrativă și vor determina prejudiciul cauzat mediului. Cei care încalcă legea trebuie să răspundă, chiar dacă în multe cazuri de incendiere a miriștii este greu de identificat vinovatul.
Inspectoratul face apel către organele administrației publice locale, conducătorii de unități agricole, populație ca să contribuie la excluderea practicii dăunătoare și cu consecințe negative pentru mediu.
Toate rămășițele vegetale trebuie reîntoarse (încorporate) în sol pentru a îmbunătăți cât de puțin fertilitatea solului. De la aceasta vom avea numai de câștigat și ecologic și economic.