Linia anticorupție IPM: (022) 78 38 31

Cancelaria IPM: (022) 22 69 41

Linia verde IPM: (022) 22 69 51

Raziile antibraconaj pe Nistru: pescari prinși cu ajutorul dronei

02/10/2025 |

Raziile antibraconaj pe Nistru: pescari prinși cu ajutorul dronei

Inspectorii de mediu din Rezina au desfășurat recent razii antibraconaj piscicol pe râul Nistru, pe sectorul Rezina – Lalova.

În cadrul verificărilor efectuate asupra mai multor pescari, nu au fost depistate inițial cazuri de încălcare a legislației de mediu.

Totuși, în jurul orei 01:00, cu ajutorul dronei dotate cu utilaj de termoviziune, inspectorii au observat trei persoane care pescuiau noaptea dintr-o barcă, în apropierea localității Lalova.

Pescarii au fost depistați și sancționați conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova.

De asemenea, în regiunea satelor Lalova – Buciușca, au fost ridicate unelte interzise de pescuit: 12 răcile, 5 plase și 3 ecrane, lăsate fără stăpân.

⭕️Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că utilizarea sculelor interzise și pescuitul ilicit pe timp de noapte aduc un prejudiciu considerabil resurselor piscicole și atrag sancțiuni contravenționale.

#Inspectorat